Si-mi vine sa-mi sparg orice pantofi de sticla pe care trebuia sa ii port cu delicatete pana la miezul noptii.In ziua asta,n-am chef sa-ti ascult povestile.
Imi voi rasuci gatul incercand sa zaresc macar un cuib de cuci.
Si nu vreau sa fiu Antigona nimanui;si cu atat mai putin Seherezada imbracata-n paie.
Imi vine sa-ti numesc la intamplare toate lucrurile care imi trec prin minte.Ar fi cacealmaua mea de buzunar scoasa in strada si vanduta la mica intelegere.As spune atunci dintr-o rasuflare "camera,instinct,vibratie,sonor,fastacit,urasc-cand-nu-te-uiti-la-mine,rinoplastie,subconstient,limita,cartografie,viteza…ia-ma odata de aici."
Ia-ma odata de aici…
Sunt doar o Seherezada mai trista atunci cand povestim despre mine.
Oameni buni,se moare.Da,da,pun pariu ca nu v-ati fi gandit la asta.Dar asa e,se moare.
Se moare aliniat in fata vreunei conserve cu vise ciunte,ramasa cred de asta toamna.
Se moare cu spatele la luna.
Se moare cuminte,batraneste,sacadat.Se moare in sir indian,in spirit de revolta,in magazia de deasupra camerei unde ai ei se certau tot timpul.
Se moare,se plange,se uita.Si apoi nu se mai discuta despre asta.Toate lucrurile care ne mor in fiecare zi se transforma in tacere.Tacere din aceea grea,lunga si plumburie.
Se moare si acum,langa tine,e suficient sa te uiti spre dreapta-ti.
Cand te gandesti ca si acum iti moare timpul,iti moare gestul pe care nu l-ai dus pana la capat,iti mor cuvintele.
La ce bun sa numeri viata,cand moartea e atat de plina?…
MOTTO:"Traiam pe atunci cu ideea fixa ca nu trebuia sa ma leg de nimic,sa ma atasez de nimic pentru a fi liber.Imi spuneam ca orice devotament,orice fidelitate m-ar dresa,m-ar inlantui.I-as fi ras in nas celui care mi-ar fi zis ca numai legat de cineva,de ceva poti sa fii cu adevarat liber(…)" (Octavian Paler,"Un om norocos")
Mi-a spus ca imi da mie sa ii tin pumnii,curajul si roseata din obraz.Renunta si la dezlegari,la metode si la justificari.Caci adevarata goliciune e numai cand intorci toate oglinzile si te stii.
Neaparat,neaparat sa-mi treci o mana prin par si sa-mi amani despletirile cat mai mult cu putinta.
Kilometrajul indica deja mai mult decat puteam duce.Amandoi.
Nici minciuna nu ne iesea azi.Iti spuneam ca nu trebuie sa plec acum si-mi raspundeai ca ma vei conduce pana la gara.
Intre cine striga si cine striga mai tare e cel care va fi in cele din urma auzit.N-auzeai cum te chemau toate vietile aseara in somn?Poate tu vrei sa dormi mai mult decat noi toti si sa trisezi la casa mai tarziu.
Poate era prea…ca sa fie suficient de…Numaidecat sa-mi iei napasta pe care mi-ai lasat-o pe umeri,pe coate,pe…
Am ingrosat in minte cuvintele pe care mi le lasasei pe pat inainte sa-mi dispari.
Azilul asta imi roade culorile si imi da la schimb o cangrena ceva mai mare decat umbra mea.Oamenii astia sunt atinsi de cangrena.Zambesc cu gura altora si inghit cu gura pesterilor.
Nu am iubit niciodata spectacolul pentru ca nu am putut sa il ofer.Ma asezam in mijlocul oamenilor ca si cum m-as aseza in mijlocul paielor si nu ajungeam decat sa ma simt un pai in plus.Ma intrebam ce ar trebui sa fac acum,care sa fie urmatoarea miscare,ce sa spun ca sa fie bine,corect si exemplar in loc sa-mi dau seama ca spectacolele improvizate nu aveau decat un public la fel de…improvizat.Se intamplau sa fie acolo si atat.Unele lucruri se intampla si noi tot incercam sa le vedem rana.Sa le gasim viscolul doar pentru a ne demonstra ca avem dreptate."Ceva trebuia sa nu mearga bine",spunem in deradere.Si tot in deradere mai vrem o data in leagan chiar daca ne-am zgariat glezna prima oara.
Intelegi prea tarziu-si numai astfel intelegi de la un anumit punct-ca specatcolul e greu pe lumina.Nu poti sa vezi ca nu ai plasa dedesubt.Nu ai suporta acest gand.Trapezistul isi cere dreptul la iluzie.Cascadoria se desfasoara in egala masura si pentru el.In intuneric,intelegi mai multe.Crezi mai putin dar numai asa mai poti sa vezi.
Sa fie noaptea de vina pentru ca iti citesc spectacolul?…Nu iti face griji insa,ne invecinam in garderoba afisata.
Posted by conundrumofyourmind in Personal Tagged timp
Era o gluma.Tot ce visam era o gluma despre papadii.
Plecam si ne intorceam in acelasi punct doar ca sa ne povestim incredibilele aventuri cu piratii intalniti la periferie.Crimele,ne-saluturile,certurile se intamplau aievea,dar toate luau o alta intorsatura daca ne intorceam cu dreapta spre ele.
Si povesteam fara sa mai respiram despre naluci si un loc numit "O pala de ceata si un vagon de fluturi".Ne tineau loc de explicatii pretextele lumii.Si amandoi stiam ca lumea se scuza des.
Imi cer si eu iertare ca am visat copite.Si cai albastri.Cu un singur "i".
Cu un singur lob iti desfaceai auzul inspre somnul pamantului.Si ne mai intorceam o data la "a veghea-veghe";si imi tineai loc de mine,si iti tineam loc de ploaie,viscol si pietre.
Ma rugai sa ma dezvelesc de sub etamine si sa ma conving ca verbul "a fi" se scrie dintotdeauna cu trei de "i".
*pentru toti cei care cred ca un om se masoara numai in literele pe care nu le pune la timp intr-un cuvant*
Vino aici ! – Zoia Alecu
**asta pentru ca m-am intors de la Folk You! si pentru ca mi-a placut recitalul ei ^^
Trebuie sa recunoastem:suntem,din cand in cand,translucizi.Si chiar veseli.
Perimati.Si chiar odiosi.Dar intotdeauna incantati sa mai vedem ce se intampla pe-afara.Cum e vremea in patul celuilalt.Cum canta viermii in mansarda altuia.Si,mai ales,cum rezista.Naruirea amanata cu sutimi de secunda si sferturi de ceas e secretul nostru cel mai mare.
Nu putem spune ceea ce nu putem spune.Altfel am putea vorbi in gama "pe tine te stiu.Mi te-am imaginat de dinainte sa pot tacea."Intre "admis" si "respins" sta mereu Judecatorul.Alteta Sa,Socialul.Societatea.Normalul.Cantitatea de carne pe care esti dispus sa o predai multimii.
Grimus – Mild Disease
Incearca mai intai sa eviscerezi un vis si vezi ce poti scoate atunci pe masa ta obosita de lucru.Si anunta-ma dupa aceea cum e sa simti ca jumatate de trup ti se disipeaza.
Doar noi suntem cei care se simt invinsi fara sa se fi luptat cu nimeni.Nu e de mirare nici ca Dumnezeul lui Nietzsche e mort.E de mirare ca nu ne dam seama ca si noi am facut acelasi lucru cu "dumnezeii" nostri.I-am ucis in disperarea de a nu fi putut crea nimic.Nimic,adica nimic din ce sa ne reziste,sa ne reprezinte,sa ne arate cumva "mai" decat suntem.
Adevarul e ca noi nici n-am invatat sa privim o piatra ca sa o luam drept material de creatie.Totusi,"lectia despre cub" e despre cum sa nu iti faci cuburi.
Dar chipurile cioplite sunt peste tot.Cand mirosi o floare,cand te gandesti ca daca faci curatenie in sertarul preferat,iti faci curatenie si in viata,cand arunci idolii pe fereastra si crezi ca nu o sa se intoara sub o alta forma pe usa,nu faci decat chipuri cipolite.Cum se arunca oamenii in gol fara sa se deplaseze nici macar un centimetru patrat,cum neinaripatii stiu mai multe despre zbor,cum avem obsesia de a ne intoarce in acelasi punct fie si dupa ce am strabatut distanta care sa ne permita sa erupem ca vina,ca boala,ca temerea,nu am inteles inca.Vizionarismul nostru e la fel de inexistent ca si solutia acestui cerc.Pentru ca un cerc se insinueaza sub ochii nostri,sub talpile noastre,sub asperitatile palmelor noastre,in fiecare zi.Si noi suntem preocupati sa linsam floarea.
Nu cautam unde trebuie.Atunci,e normal sa ne fie totul cea mai mare scuza si cea mai mare minciuna.Chipurile ciopolite se afla la poalele irationalului.
N-am cautat niciunii unde trebuie.Si n-am aflat.Nu,n-am aflat nimic.
Totul parea un fel de "citeste si da mai departe".Dar odata cu asta,realizam si noi ca n-avem nimic de citit si,mai ales,nimic de dat mai departe.
Luna Amara – Floodmoses
Atunci am decis sa dam la o parte.Sa indepartam credinta ca ne trebuie un amendament pentru viata sau un preaviz pentru "pe aici nu se trece".Sa nu ne mai exprimam expres,sa nu mai mergem acolo pentru ca,sa nu mai vrem in virtutea.Ci doar sa forfecam in sticla din care sunt facute ferestrele.Si sa ne dam voie sa simtim ghem toate scaderile si impartirile pe care le facem.Pentru ca adunari,puncte in plus si inmultiri nu prea mai stim sa punem pe masa.Si fiecare intepatura,sudoare,greseala sa dea sange.Sangele unui om care traieste.
Citeste si da mai departe.Tencuiala,draperii,soare,tu,eu,altii…
Luna Amara-Hunt the Wire[da,stiu:o sa va innebunesc pana "diger" toate piesele noi ^^]
Pentru ca uneori uitam sa ne luam ramas-bun.Si nu mai stim.Uitam totul.Si,in acea uitare,sunt Totul si Nimicul tau,fara sa iti dai seama.E ceea ce ai si,mai ales,e ceea ce ai refuzat sa ai.Unii isi refuza prajituri.Altii valuri de pamant,imensitati si disectii.Unii-cafeaua de dimineata.Altii-atasamentul de forme si incolorul care vine odata cu asta.Asta-i toata diferenta.
Ne pica rau la stomac tot ce are legatura cu boala de a nu fi ascultat si scuzat.Ne vom ruga in veci sa ni se gaseasca un os defect,o artera disfunctionala,un ochi mai mic.Doar ca sa avem ce sa ne impartasim.Daca am putea vedea cat de mult ne vrem unii pe altii-exact asa,gravi,indecisi,tristi…si exact cand pretindem ca ne respingem mai tare.Avem nevoie de pretexte.Avem nevoie sa avem in continuare nevoie.Sa strigam,sa blamam,sa ramanem surzi…
Luciditatea vine mai tarziu.Deocamdata avem febra.Febra de a fi vii si de a striga asta peste tot in jur.
Pentru ca ne-am refuzat parerile de rau.Si pietrele de moara.Si tot refuzul.
Nu se poate pleca fara a lasa ceva in urma.Ceva ai lasat cu siguranta,chiar daca e doar cadru de fundal.Si-asa,si tot merita.Trebuie sa ai de unde sa pleci ca sa poti spune ca stii cu adevarat ce inseamna a te plasa intr-un punct de existenta.
Asta facem tot timpul.Ne plasam undeva si asteptam.Sa traznesca cel mai apropiat copac langa noi,sa nu mai functioneze obiectivul camerei prin care care ne privesc ceilalti(totusi,fara sa intrebe nimic),sa vorbeasca toti deodata,numai sa se intample ceva.Sa nu renunte cand nu raspundem la telefon.Cand nu ii vedem pe strada.Curios e ca fiecare il asteapta cu disperare si indarjire pe celalalt.Nu poti sa ceri ceva ce nu ti-ai pus de dinainte in gand.
Pentru ca uneori,dar numai uneori,nu mai intelegem nimic.Si pentru ca intotdeauna aruncam primul lucru care numai carbonizat poate sa moara…
]
