Layla's blog

Poate ca eu am in loc de creier o caseta pe care sunetul s-a inregistrat atat de prost incat acum nu mai aud decat coaste din care o noua lume nu mai are sanse sa se nasca.

Stau uneori la masa cu fostul meu zambet si povestim despre tine. Imi place cum ma ironizeaza de fiecare data cand ii spun ca mi-am mutat in podul palmei toate amintirile noastre comune.

Ma enerveaza ca nu sunt suficient de nervoasa incat sa musc odata din pustiu si sa recunosc ca m-am ales cu o durere imensa de masele. Locuiesc tot unde m-ai lasat doar ca acum prefer sa nu mai dau drumul la muzica si sa tac cat mai mult cu putinta. O sa stiu cand e vremea sa ies la joaca. Mai incolo, mult mai incolo…

Mi-e greu sa cred ca trebuie sa incep din nou sa cred ca nu mi-e greu. Cateodata imi vine sa le dau naibii de lanturi, de ocheade stirbe si de mimici ocolite. Mi-am creionat meticulos un portret pe o foaie A2 in care ma vroiam calma si n-am reusit decat sa colorez pe langa liniile fetei. Nu e si asta un semn ca pierdem prea mult in distanta de la calcai la crestet?

Totul e despre mine dar, intr-un fel ciudat, nimic nu e despre cum sunt. Totul e despre lucrurile de care nu pot scapa trantind poduri, dar nimic nu e despre cum se numesc ele. Totul e despre cum mi se imblanzeste prea usor mana de la titlu pana la ultimul punct…

Mi-am aranjat frumos si cuminte mai multe carti pe birou in speranta ca ideile rubensiene care colcaie de la o scoarta la alta sa ma faca sa ma simt meditativa. Pe naiba. Am facut un playlist in asa fel incat sa ma conving ca muzica poate sa-mi devina manusa in caz de incendiu. La naiba cu toate. Nu-mi vorbeste nimic acum despre ce ar trebui sa fac daca imi ia foc camasa de forta.